- Îmi poți spune unde îl pot găsi pe Vladimir?
Rostea numele ”Vladimir”, numele LUI, al rațiunii mele de a trăi, cu o naturalețe aproape enervantă. Aproape m-am pierdut cu firea.
- Nu e! Ce treabă ai TU cu El?
Tot ce-a făcut a fost să afișeze un zâmbet amar.
- Ești Alice. Nu?
Eram de-a dreptul revoltată. Cine era acea străină și de unde știa cine sunt? Până să apuc să mai spun ceva Nico a intrat furtunos în cameră. La vederea străinei a scos un mic țipăt și a căzut pe scaun. Tot ce-a mai putut spune a fost:
- Tu? Aici?
Apoi a închis ochii ca și cum loviturile pe care le primea erau prea multe ca un simplu om să le poată suporta.
- Îmi spune și mie cineva ce naiba se întâmplă aici?? eram de-a dreptul speriată. Cine era străina și ce legătură avea ea cu Nico? Sau cu Vladimir?
Tăcerea din cameră era de mormânt. Nimeni nu spunea o vorbă. Era prea mult pentru mine să suport. Vroiam să țip, să oblig pe cineva să-mi spună ce se întămplă. Într-un colț al minții mele deveneam tot mai sigură că asta are legătură premonițiile din ultima vreme.
*
- Nico... cineva! Ce se întâmplă?
Nimeni nu părea dispus să spună ceva iar eu începeam să o iau razna. Simțeam, mai bine zis știam că o să se întâmple ceva care să-mi dea existența peste cap dar nu vroiam să accept.
- Alice, te aștept de vreo oră!
Vocea lui Vladimir a umplut încăperea. Atât de nepăsătoate! Atât de clară!
- E totul bi... dar ultimele sunete s-au pierdut undeva în neant.
A încercat apoi în repetate rânduri să mai spună ceva dar părea că orice cuvânt îl sufocă. După alte câteva încercări nereușite s-a prăbușit pe canapeaua de lângă ușă. Și-a îngropat fața în mâini și a început parcă să plângă.
- Alice nu! Nu e ce pare... Îmi pare atât de rău! Atât de rău...
Fluxul pe care îl urma cuvintele lui era mult prea rapid pentru mintea mea blocată. Nu numai că nu înțelegeam ce se întâmpla dar mi se părea că mă aflu într-un univers paralele. Acum singurele sunete erau șoaptele lui Vladimir, care repeta ca un nebun:
- Atât de rău....atât de rău...
Eram pe punctul să explodez. Durerea din piept era insuportabilă.
- CE? Ce se...
Vocea mi-era spartă. Și atunci am înțeles. Străina ținea mâinile în jurul pântecului, ca și cum vroia să protejeze ceva...să mângâie!- Ce? CUM?
Nu puteam pronunța cuvintele ce, în mintea mea, prindeau contur. Totul se învârtea cu mine... Cum? De ce? Liniștea era atât de apăsătoare încât simțeam că mă sufocă. Mi-am întors privirea spre fiecare persoană în partea dar nici una nu părea în stare să mă privească în ochi. Numai străina se uita la mine de parcă aștepta să izbucnesc.
- Alice.. eu sunt Claire.
O priveam rece. Puțin îmi păsa mie că ea e Claire. Văzând că nu reacționez a continuat tot ea.
- Acum 4 luni, în timp ce mă aflam în vizită la bunici, am întâlnit un tânăr fermecător, care m-a cucerit dintr-o privire. Un tânăr cu ochi verzi...
Vorbea calm. Poate puțin trist ca și cum știa de-atunci că povestea va avea o finalitate dureroasă. Pentru ea. Poate pentru toți!
